Fuga în Balcani, la frații sârbi. Ziua 3.
(…)
Plecăm cu troleul spre centru, și cele mai cunoscute locuri din Belgrad, lăsate dinadins pentru ultima zi.
“Controlul” în Belgrad înseamnă un nene în vestă reflectorizantă, să îl vezi din Dristor. Întotdeauna am spus că rolul unui organ care are menirea de a păstra ordinea publică este de să descurajeze încălcarea normei prin prezența sa, NU să aștepte în boscheți greșeala pentru a ieși, arăta cu degetul și striga “Ahaaaa!”, ca să te poată taxa. Respect Srbija!
În schimb, forfota oamenilor, când îl văd că urcă e exact ca la noi,. Bineînțeles că nu compostasem. Aveam la noi, dar păstram pentru întoarcere. Doar n-o să mai dau 50 de dinari pe un bilet dacă aseară am băut 3000. Facem economie. Organul îmbrăcat în licurici cu arici ajunge la noi, grămadă la ușă și cu ochii fixați pe geam de parcă apele care ne treceau n-aveau nici o legătura cu ce se întâmplă înăuntru. Ne arată legitimatia. (Foarte mișto arăta, btw, impunea respect). Noi ridicăm din umeri românește și îi spunem englezește că nu înțelegem ce vrea de la noi. El zâmbește îngăduitor și ne arată în mâna altui călător abonamentul. Repetăm schema și ne lasă. Am făcut blatul cu RATA Belgrădeană! Hvala!
Continuăm periplul în centru și ne convingem definitiv că Belgradul nu are renumele pe care îl merită. Noul e injectat cu grijă, nu trântit și se îmbină perfect, în consens, cu vechiul. Fiecare stradă are identitate, iar suișurile și coborîșurile deluroase condimentează cnezatul și-așa îndulcit de mendrele Savei și ale Dunării. Sârbii nu lasă din mână dârzenia demonstrată istoric și investesc masiv în infrastructură. Poduri și pasarele să te speli pe cap. Probabil că așa ceva visa Oprescu, dar cum spunea bunica-miu, “dac-ar face toate muștele miere..”
Sârboaicele sunt drăguțe, nu neapărat cele mai frumoase, însă înalte, zvelte, mlădioase și foarte fine. Când se mișcă, pun în scenă armonii, totul e lin și continuu. Se îmbracă cu gust și arareori vezi abuz de afișare. Pielea le e impecabilă dar arată fix cât trebuie
din ea. (Ulterior aveam să mi se confirme teoria care mi s-a năzărit din start. Fac sport. Câteva mi-au răspuns cu nonșalanță că fac din proprie initiativă, pentru ca e bine si pentru că le place, diverse sporturi de echipă. Nu pentru ca sunt obligate sau îndrumate de la școală.)
Întorși la hostel pentru bagaje, purtăm o nouă discuție foarte tare cu gazda noastră, despre asemănari și deosebiri între culturi, istorie, războaie și situația economică actuală. Sfârșim inevitabil prin a râde unii de ce inseamnă și cum se pronunță înjurăturile celorlalți. Ne servește cu ceai de salvie și ne împrietenim pe FB. Mă ofer să îl găzduiesc dacă ajunge în București. Oficial, suntem încă frați cu sârbii. 
Mă retrag la autobază. Mâine las capitala fostei Jugoslavija, dar mi-e dor de ea deja. N-am avut timp să gust din toate delicatesele pe care le gătise pentru mine. E bizar cât de repede m-am simțit ca peștele în apă aici. Mâine mă așteaptă traversarea Munților Negri. Noapte bună.
