Fuga în Balcani, la frații sârbi. Ziua 1.
(Abia acum apuc să îmi trag sufletul. Abia acum reușesc să privesc mulțumit cum mi se descarcă emoțiile de pe cameră. Pun pe limbă un pic de rakija de gutui și sorb chefir, așa cum m-a învățat un vulpoi bătrân, într-o noapte lungă departe de casă. Am în față caietul pe care am însemnat cu un creion special tot ce aș fi uitat. Aceasta este aventura a doi flăcăi hotarâți să se distreze mult cu bani puțini, in Serbia și Muntenegru, 7 zile prea scurte pe drumuri prea lungi.)
Am lăsat Bucureștiul când se crăpa de ziuă, pe muzică de motor diesel care se alintă torcând pe străzile goale, abia trezit din somn. Oprim o singură dată, sporadic, pentru o cafea proastă, și după 10 ore ne tragem sufletul în camera de oaspeți a unui student sârb, gata să luam Beograd-ul la pas. Am pierdut o oră în vamă și una în Beograd, căutând Strada Antifascistă nr. 12, în alfabet chirilic. Aici time is not money, ci mult mai important, time is experience, așa că ne luăm ranița și începem operațiunea de recunoaștere.
Orașul e ciudat de familiar și enigmatic, peste tot brand-uri pe care nu le cunosc, majoritatea locale. Începeam deja să gustăm din mândria sîrbească, proaspătă și superbă.
Prima bere e băută pe un ghiveci de piatra, desfăcută cu cheia de la mașină. Jelen. 1756. Bună.
Până acum, orașul încă încins sub sandalele mele e aerisit, primitor și calm. Mergem numai pe jos și abia aștept Dunarea cu bărcile ei gâlgâind de oameni, muzică și stare de bine, și centrul istoric.. E imposibil să nu observ deja cum lipsește într-un fel atât de cald opulența.
Prima pleșcăviță intră ca pe șine. Un joc blajin de mirodenii, cașcaval și cărnuri tocate, în pită nounăscută, totul scăldat în sosuri care n-au văzut plasticul in viața lor scurtă. Mă nesimțesc total și cer supliment de kajmak (a se citi “caimac”), o verigă lipsă între iaurt și unt. Și apoi încă un sos de mărar cu usturoi. Tanti care servește se miră de gustul nostru, dar ce știe ea? Setea de pivo ne împinge spre malul Dunării, visând la tumult moderat de nighlife cu cântec, insă astăzi nu e acasă. Găsim doar barje aproape pustii, două nunți pentru care suntem totuși underdressed și cupluri la plimbări romantice. Aici nu-i de noi. Nota, zic! Și la bulivar, birjar, molim vas!
Ajungem nu prea repede și complet întâmplator în “?”, cel mai vechi local atestat documentar din Beograd. Drum inițiatic, prin cvasibeznă, în orașul necunoscut și tractând pe deasupra și deznădejdea lui Radu (copilotul cursei), însă observăm in extremis luminița de la capătul tunelului.
Sărutăm pe rând șliboviță, rakija de pere și din nou de prune, cu ierburi aromate. Esențele sârbești îmi tranchilizează delicat limba și îmi umplu nările de iz vechi. Jelen e și mai bun la draft. O fi de la prospețime sau de la răcoarea ce-o aduce după focul tăriei…. dracu știe.
